Timișoara – România

Site în limba engleză

Grup statuar

Fântâna Culturiștilor, 2010

Powered by Drupal

culturism

Istoria bibliotecii sportive Florin Teodorescu

Cu ani în urmă, am văzut într-un ziar „Sportul” o fotografie cu Steve Reeves, care a jucat în filmul „Gladiatorul în lanţuri”. Apoi, am citit cărţile lui Ladislau Szekely şi Lazăr Baroga. Aşa de mult ţineam la cărţile acestea, încât le purtam în permanenţă în geantă. Erau vremurile de pionierat şi mă ajutau să descopăr culturismul modern. Nu avusesem până atunci alte surse de informare. Le ţineam efectiv sub cap şi le duceam zilnic la şcoală cu mine. Le citeam colegilor despre „stejarul austriac”, Arnold Schwartzenegger, despre profesorul de matematică Frank Zane.

Florin Teodorescu - promotor al culturismului

Este practicant al culturismului din 1974. Este unul dintre primii pionieri ai culturismului din România. Ca promotor, a organizat peste 30 de competiţii interne şi internaţionale: 20 de ediţii ale Cupei Libertăţii, 2 Grand Prix-uri ale României, 3 ediţii Classic Florin Teodorescu, ediţii zonale şi naţionale ale Campionatului Naţional, Cupa de Vest etc.
 
A fost răsplătit, de-a lungul anilor, cu numeroase distincţii:
Diploma de onoare a I.F.B.B. pentru promovarea culturismului în Timişoara şi România (1997);
Certificatul de merit şi medalia I.F.B.B. pentru promovarea culturismului în România (1998);
Medalia Fundaţiei Naţionale a Revoluţiei din Decembrie 1989 (1999);
Diploma de onoare pentru management sportiv din partea Direcţiei de Sport  Timiş (1999, 2000, 2003);
Diploma Federaţiei Române de Culturism pentru merite deosebite şi promovarea culturismului românesc (2000, 2004);
Diploma de excelenţă din partea Primăriei Timişoara pentru promovarea imaginiioraşului prin sport (2005);
alte distincţii interne şi internaţionale (Ungaria, Serbia, Italia).
 

 

Biblioteca sportivă

Promovează acest site!

Share this

Trofee

Vizitatori

  • Site Counter:6,739
  • Unique Visitor:1,807
  • Since:01 Jul 2019
  • Visitors:
    • Today:14
    • This week:979
    • This month:1,504
    • This year:6,742