Timișoara – România

Grup statuar

Fântâna Culturiștilor, 2010

Powered by Drupal

fondator

Florin Teodorescu - Biografie

Florin Teodorescu    Mai mult decât slab: 1.400 g la naştere
    M-am născut la 30 martie 1961, comuna Horea, judeţul Neamţ. Am fost 5 fraţi la părinţi, iar eu m-am născut din fraţi gemeni. Dacă sora mea geamănă a cântărit, la naştere, 2.600 g, eu am avut numai 1.400 g. Am fost un copil slab, rahitic chiar, şi îmi amintesc că surorile mele se jucau pe coastele mele ca pe ţambal. Ca să nu mă mai bată surorile şi copiii, m-am apucat să fac mişcare. Auzisem eu că, dacă faci flotări, normale sau între scaune, te dezvolţi. Am început să ridic scaunul din bucătărie (încercaţi cu o mână, să vedeţi cât e de greu!), apoi să fac biceps cu oala de mâncare de 15 kg. Uneori însă trebuia să o golesc, pentru că era prea grea şi nu puteam lucra… Pe urmă, am încercat să ridic o bucată de cale ferată şi o bilă, de la umăr. Am făcut tracţiuni la copac. Făceam toate aceste exerciţii, dar nu ştiam ce muşchi acţionează, abia după 2-3 luni vedeam ce anume se dezvoltă. Primii muşchi pe care i-am văzut „cu ochiul liber” au fost cei de la antebraţ, după ce am lucrat cu flexorul, în 1974.
    În acei ani, am văzut pentru prima dată, în gazetele „Sportul” şi „Scânteia Tineretului”, descrieri ale legendarului culturist Steve Reeves, cel care a jucat în „Hercule cucereşte Atlantida”. (Dealtfel, am vazut acest film de foarte multe ori. Am mai văzut şi „Blestemul rubinului negru”, în care a jucat Sergio Nubret). Atunci am văzut prima etalare a muşchilor unui culturist. Tot prin 1974-75, am întâlnit prima carte de culturism, scrisă de Ladislau Szekely, carte după care m-am ghidat întâia oară. Între 74 şi 77, mă pot numi autodidact; erau destui practicanţi ai acestui sport, dar nu exista comunicare, fiecare făcea după capul lui. Ulterior, după 1990, răsfoind cărţile din biblioteca mea, am observat că şi alţi culturişti au avut aceleaşi simţuri ca şi mine, descoperind, practic, culturismul. Acesta e motivul pentru care mă consider, zic eu pe bună dreptate, unul dintre pionierii acestui frumos sport în România.

Biblioteca sportivă

Promovează acest site!

Share this

Trofee

Vizitatori

  • Site Counter:940
  • Unique Visitor:144
  • Since:01 Jul 2019
  • Visitors:
    • Today:1
    • This week:258
    • This month:940
    • This year:940